(Per leggere l’articolo in italiano cliccare sulla bandierina in alto)
In custas dies s’est iscritu meda de identidade, passadu, presente e benidore, in custu logu de addòbiu fìsicu, mancari chi in unu mundu virtuale che a su de internet.
E tando m’agradat a propònnere unu pensamentu meu reghente in contu de custu tema.
Sa Sardigna est unu continente, cun medas pàtrias minores, chi cadauna at un’identidade sua.
No isco si cust’istadu siat fìgiu de su connotu, de s’isolamentu o si at a èssere bortuladu in presse dae sa globalizatzione e dae s’agiudu a s’ispopolamentu de sas zonas internas e rurales chi mi paret chi est cussigende sa polìtica.
Isco chi nois pitzocos naschidos in sos primos Annos Setanta, semus istados forsis sos ùrtimos a connòschere in totu, in sa pitzinnia, cussu mundu betzu e s’organizatzione sua.
A dies de oe, mancari mudadu dae sa modernidade globalizada, su continente de sas pàtrias minores bivet galu pro more de sa fortza manna manna chi s’identidade lìberat, belle sena si nde abigiare.
Mi pregonto, in s’ìnteri chi lego unu libru alenende su retumbu de una limba faeddada chi no est pròpriu sa mia, in cale mundu ant a bìvere sos fìgios de fìgia mia, intro de chentu annos.
Mi pregonto subra su benidore de custu continente e de sas pàtrias suas minores, sena resessire a mi dare una resposta cumprida, chi siat dadivosa e segura. No at a èssere unu mundu a mala bògia peus de custu, ma at a èssere, a manera làdina, diferente, comente est semper istadu chentu annos in fatu a chentu.
Ma ite ammentu galanu de sa pàtria mia minore de sos annos 70 e 80, de sos personàgios suos, de sos ritos suos, de sa capatzidade sua de baliare a issa matessi. In Sardigna, in su dibàtitu pùblicu, paris cun sa contrariedade istòrica (semus medende belle unu sèculu prus o mancu) dereta/manca est avantzende una bìnchida de pare intro chie diat bòlere costoire, in sa modernidade, una Sardigna de sas pàtrias minores e chie at imbetzes una mirada prus cruda de sa modernidade, prus ligada a sas bìnchidas de pare econòmicas e a su poderiu de sos nùmeros imbetzes de s’amparu de sa traditzione e de unu modellu de organizatzione sotziale.
At a èssere de aficu a averguare custa bìnchida de pare.
su questo tema fondamentale siggerisco a tutti di rileggere il manifesto comunitario di masala cherchi spiga un vero tesoro.
Caru Anthony, comente podes bíere, buio pesto!!! A prànghere làgrimas (de cocodrilledhos) a errios (ndhe podiaus prènnere is digas buidas de s’abba chi no proet o chi ‘perdeus’ in camminu) seus allenaos bene meda in séculos de colonialismu; o a criticare totu ma istudiandho nudha, mai faendho is contos cun noso etotu e cun is ‘políticos’, e prus pagu cuncordandho in pràtiga su cambiamentu e faendho fortza paris, coment’e una ‘bella’ tana de ghespos chi si tírriant e punghent apare. Ma a pentzare, immaginare e mescamente pònnere a fàere su benidore chi nosi serbit… Boh boh!!
Seus in su ‘méngius’ grofu de sa dipendhéntzia cun totu is cunseguéntzias.
Cun totu cussu geo tèngio bonu ispetu e ispera: tocat solu a fàere donniunu su chi podet (ma a dhu fàere, no a dh’ibertare!) in su camminu, totu in pesada (ma no est po che calare peus a fundhu!) de sa libbertade/responsabbilidade nosta personale e colletiva, de donniunu e de totus, est a nosi educare in cust’idea e coltivare sa fide e s’istima po noso etotu e is àteras capacidades chi nosi serbint. Totu s’àteru est a “perseverare” (diabolicum est!) in su buratinismu = isfrutamentu, domíniu, parassitismu, idorruimentu de totu, Sardigna desertu. E prantu.